![]() |
Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
Cununia civilă va avea loc la Casa Căsătoriilor Piteşti Piteşti pe data de 25 septembrie 2011 la ora 10.00, aşa că vă asteptăm să fiţi alături de noi când vom spune cel mai frumos DA.
"O căsnicie bună este aceea în care fiecare îi încredinteaza celuilalt rolul de paznic al solitudinii sale. Odată ce este acceptată realitatea că până şi între fiinţele omeneşti cele mai apropiate continua să existe distanţe infinite, poate înflori o convieţuire doar dacă cei doi izbutesc să iubească departarea dintre ei, care îi îngăduie fiecăruia să-l vadă pe celălalt integral şi profilat pe un orizont vast."
Rainer Maria Rilke
Cununia religioasă va avea loc la Biserica Mavrodolu pe data de 25 septembrie 2011 la ora 16.30, aşa că vă asteptăm să fiţi alături de noi când ne vom uni în faţa lui Dumnezeu.
Biserica are hramurile Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Ierarhi Spiridon (12 decembrie) şi Sfântul Ierarh Haralambie (10 februarie).
A fost construită iniţial din lemn, în 1752, de Ene Cupetul. În 1815 Ioan Mavrodolu începe construcţia bisericii de zid, lucrare terminată în 1818, când a fost sfinţită de cel dintâi Episcop al Argeşului, Iosif. Biserica are un aspect sobru. Ea este construită în formă de cruce, având turle inegale ca mărime.
Este situată pe strada Teiuleanu. Nr.20, oraşul Piteşti, jud. Argeş, pentru mai multe detalii intraţi aici.
Vă invităm să petreceţi alături de noi, la Restaurantul Reef, într-o atmosferă de
sărbătoare, alintându-vă simţurile cu muzică bună !
Fie că veţi dansa în hore, fie pe perechi, vă asigurăm că distracţia va fi maximă.
Petrecerea începe de la ora 19.00, iar atmosfera va fi întreţinută de
Formaţia Modern.
Restaurantul Reef se remarcă atât prin amenajarea noua cât şi prin stilul absolut
modern şi deosebit.
Restaurantul spaţios şi retras, situat la marginea oraşului Piteşti, la doar 15
min de centru, a fost special creat pentru petreceri, nunţi şi botezuri, având o
capacitate de 300 de persoane.
Pentru a găsi mai usor unde este localizat restaurantul vă rugam să intraţi
aici.